Marian Moise – Acatiste mp3

Descifrând Misterul Vieţii (Design Inteligent)

Este viata pe Pamant rezultatul unui cumul de factori (precum timpul, selectia naturala si sansa) care au favorizat independent aparitia acesteia? Ori, diversitatea si originea organismelor vii pot fi explicate printr-o cauza inteligenta? Unlocking the Mystery of Life exploreaza aceste intrebari si prezinta dovezi ce sustin o idee care ar putea revolutiona gandirea stiintifica – teoria designului inteligent.

Istoria vulturului

Vulturul este o pasăre răpitoare care trăiește [foarte] mult. Poate ajunge până la 70 de ani. Dar ca să ajungă la această vârstă trebuie să ia o hotărâre dureroasă.
La vârsta de 40 de ani…
• Ghearele sale lungi și flexibile nu mai pot răpi prada ca să se hrănească.
• Ciocul său lung și ascuțit îi devine foarte încovoiat.
• Aripile sale îmbătrânite și grele, ajunse astfel din pricina pufului dens, i se lipesc de piept și-l îngreuiază la zbor.
Îi rămân două opțiuni: să moară sau să treacă printr-o dureroasă procedură de schimbare, ce durează 150 de zile. Această procedură constă în a zbura pe vârful unui munte și a sta în cuibul său. Acolo vulturul lovește cu ciocul de o stâncă până ce îl rupe. După ce îl rupe, vulturul trebuie să aștepte până ce-i crește unul nou, după care își rupe ghearele. După ce îi cresc gheare noi, vulturul începe să-și smulgă îmbătrânitele sale pene.
După cinci luni, vulturul își înfăptuiește primul său zbor al renașterii sale și trăiește… încă 30 de ani.
Dar de ce este nevoie de schimbare?
Pentru a supraviețui, de multe ori trebuie să începem o procedură de schimbare. Uneori este nevoie să ne slobozim de vechile amintiri și obișnuințe, precum și de obiceiurile învechite. Numai dacă ne slobozim de poverile vechi, ne putem folosi de prezent și să trăim un viitor mai bun.
În aceasta Hristos ne poate ajuta, ajunge numai să ne adăpostim din timp sus la El.

sursa: marturieathonita.ro

„Domnul ne-a poruncit sa purtam dusmanie doar împotriva sarpelui”

Nu trebuie sa judecam pe nimeni, chiar daca l-am vedea cu proprii nostri ochi gresind sau petrecând în continua încalcare a poruncilor lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfânta Scriptura: „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati” (Matei 7,1). „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.” (Rom. 14,4). Cu mult mai bine este sa ne amintim de cuvintele apostolului: „Cui i se pare ca sta sa ia seama sa nu cada” (I Cor. 10, 12), fiindca nu se stie câta vreme vom putea ramâne în fapta cea buna, dupa cum spune prorocul cel instruit din propria sa experienta:

„Iar eu am zis întru îndestularea mea: „Nu mă voi clătina în veac!” Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar când ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat.” (Ps. 29, 6-7). Domnul ne-a poruncit sa purtam dusmanie doar împotriva sarpelui, adica împotrica aceluia care dintru început a înselat pe om si l-a izgonit din rai, împotriva diavolului. Ne-a poruncit sa purtam dusmanie împotriva duhurilor celor necurate ale desfrânarii si a tuturor faptelor rusinoase, care seamana în cugete necurate si întinate.

Sfantul Serafim de Sarov

sursa: serafimdesarov.trei.ro

Prin pocăinţă totul se repară

Dacă te loveşte o nenorocire, nu te lăsa abătut, ci adu-ţi aminte că Domnul se uită la tine cu milă şi nu primi gândul: „Oare se va mai uita Domnul la mine când eu îl întristez?”, pentru că Domnul este prin fire milă, ci întoarce-te cu credinţă la Dumnezeu şi spune ca şi fiul cel risipitor din Evanghelie: „Nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău” [Lc 15, 21], şi vei vedea atunci cât eşti de drag Tatălui şi în sufletul tău va fi atunci o negrăită bucurie.

Oamenii nu învaţă smerenia şi pentru mândria lor nu pot primi harul Duhului Sfânt şi de aceea lumea întreagă suferă. Dar dacă oamenii ar cunoaşte pe Domnul şi ar şti cât de milostiv, smerit şi blând este, într-un singur ceas s-ar schimba faţa întregii lumi şi în toţi şi în toate ar fi o mare bucurie şi iubire. Domnul Cel Milostiv ne-a dat pocăinţa şi prin pocăinţă totul se repară. Prin pocăinţă câştigăm iertarea păcatelor; pentru pocăinţă vine harul Duhului Sfânt, şi astfel cunoaştem pe Domnul.

Dacă cineva a pierdut pacea şi suferă, să se pocăiască şi Domnul îi va da pacea Sa.

Cuv. Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei

Regulile războiului lăuntric

Respingerea gândului de la prima lui arătare, adică de la atac (momeala) care nu e produsul nostru ci al Satanei. Aceasta înseamnă a păzi capul șarpelui. Atacul pare la început nevinovat: e gândul sau închipuirea unui lucru sensibil. Întâi e trimis porumbelul, ca pe urmele lui să se furișeze șarpele. Deci nu trebuie deosebit între gând bun și rău ci omul trebuie să le respingă pe toate, mai ales daca e incepător. La această respingere a gândului de la prima apariție rolul principal îl are atenția.

Dacă totuși gândul a pătruns în minte, trebuie luptat cu el cu ajutorul împotrivirii; aceasta trebuie să zdrobească capul șarpelui.

Atenția și împotrivirea trebuiesc însă unite cu rugăciunea neîncetată pentru a putea obține biruința. Dar pentru că diavolul se poate travesti în înger al luminii, amestecând gânduri la început bune în rugăciunea noastră, ca mai apoi să ne împrăștie mintea, este necesar ca rugăciunea că constea într-un singur gând – cel al lui Iisus. Aceasta este rugăciunea lui Iisus. Ea trebuie să devină obișnuită ca respirația, ”lipită de respirație” – după formularea Sf. Ioan Scărarul. Cu numele lui Iisus putem zdrobi pruncii babilonești, adică gândurile născute de Satana în noi.

După ce am început să viețuim cu atenție la minte, dacă împreunăm smerenia cu trezvia și însoțim rugăciunea cu impotrivirea, vom merge bine pe drumul cugetării, infrumusețând, măturând, împodobind și curățind casa inimii noastre de răutate, călăuziți de numele cel sfânt și închinat al lui Iisus Hristos, ca de un sfeșnic de lumină. Dacă ne vom încrede însă numai in atenția sau trezvia noastră, repede vom cădea răsturnându-ne, fiind împinși de vrăjmași, și ne vor răpune viclenii și înșelătorii; și tot mai mult ne vom prinde mrejele gândurilor rele, ba chiar vom fi sfâșiați cu ușurință de către ei, neavând ca suliță puternică numele lui Iisus Hristos.

Sfântul Isihie Sinaitul – Cuvinte despre împotrivire și rugăciune – Filocalia vol. 4

Dar harul se retrage iarăşi, coborînd o treaptă

Socoteşte, zice, cele ale harului astfel: închipuieşte-ţi că ai urcat la treapta a douăsprezecea a desă­vârşirii. Căci se  întîmplă uneori că se poate ajunge şi la această măsură. Dar harul se retrage iarăşi, şi coborînd o treaptă, rămîne aşa-zicînd pe a unsprezecea. I s-au arătat o vreme omului acele lucruri minunate a căror experienţă a făcut-o. Dacă i-ar rămîne acestea mereu în acelaşi fel, nu ar putea să poarte iconomia şi greu­tatea cuvîntului. N-ar putea să asculte, sau să grăiască, sau să se îngrijească despre vreun lucru, fie el cît de mic. Ar sta numai într-un colţ, pironit, răpit şi îmbătat.
De aceea nici nu i s-a dat lui măsura desăvârşită, ca să aibă vreme să se ocupe şi cu îngrijirea fraţilor şi cu slujba cuvîntului.

Sf. Simeon Metafrastul Filocalia vol.5, Cuvantul 93

„Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?”

Vezi cum arată marea binefacere a lui Dumnezeu nu numai de la fapte, ci pornind de la asemenea nimicnicie a omului, exprimând aceleaşi idei şi în alţi psalmi cu alte cuvinte. Căci aşa cum spunea acolo: „Ce este omul de-ţi aminteşti de el sau fiul omului că-l cercetezi pe el?”, la fel şi aici. Atunci, îndoite se arată binefacerile, când şi prin fire sunt mari şi când se fac pentru cineva de nimic, de aceea intensitatea recunoştiinţei trebuie să fie pe măsura binefacerii. Vrând să înfăţiţeze acelaşi lucru profetul adaugă: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte a dat mie?, arătând că l-a învrednicit de asemenea dar pe omul, care este o minciună, pe cel vrednic de nimic, pe cel fără nici un preţ. Pentru toate câte mi-a dat mie. Aceasta ţine de un suflet plin de recunoştiinţă de a umbla şi a căuta să răsplăteşti ceva binefăcătorului pentru toate cele bune primite, iar după ce ai făcut totul, să nu crezi că ai dat ceva vrednic. Căci îndoită se arată recunoştiinţa, prin faptul de a da ceea ce poţi şi prin faptul de a da fără să consideri că dai ceva vrednic de El. Aşadar, ce urmează să-I dea?

(Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la psalmi, Editura Doxologia, Iaşi, 2011, pp. 483-484)

sursa: doxologia.ro