Arhiva categoriei: Note

«sa-L lasi pe Dumnezeu sa lucreze voia Lui in tine»

„Un copil invatase la ora de religie ca avem datoria sa-L iubim pe Dumnezeu din tot sufletul nostru, din toata inima noastra, din tot cugetul nostru si din toata virtutea noastra. Nu putea intelege cum sa iubesti asa de mult pe Cineva pe care nu L-ai vazut, pe care nu-L simti aproape, pe care nu-L poti imbratisa pentru a-I arata dragostea. Nu cunostea o dragoste mai mare decat dragostea mamei lui. Si s-a pus pe rugaciune pentru ca Dumnezeu sa-i descopere acest lucru.

Curatenia lui de copil si dorinta lui sincera i-au adus lacrimi pe care le-a simtit ca pe o calda mangaiere, dar tot nu primise raspunsul dorit. In noaptea urmatoare, copilasul a avut un vis: Se facea ca statea in genunchi in fata icoanei Maicii Domnului si se ruga asa cum facuse si aievea. Atunci Maica Domnului a iesit din icoana si l-a luat in brate. Fata lui si-a simtit-o lipita de fata Maicii Domnului, a simtit ca este imbratisat cu o dragoste de nedescris, ca este iubit cu adevarat si ca iubeste cu adevarat. Maica Domnului i-a spus: «Fiul Meu te iubeste si mai mult – indrazneste!». Asta nu va uita niciodata.”

„Cineva nu intelegea cum se poate «sa-L lasi pe Dumnezeu sa lucreze voia Lui in tine?». S-a rugat, a citit, a discutat… si celelalte ale duhovniciei, iar candva – dupa indelungata rabdare – stand la rugaciune a primit urmatorul raspuns:

Nu fa nimic fara Hristos! Fa totul in numele lui Hristos! Fa totul ca pentru Hristos! Fa totul ca si cand ar face Hristos!

Adica, nu uita ca Hristos Domnul este Totul in Toate. Cand respiri – pe El il respiri, cand mananci –  te impartasesti cu El, cand gandesti roaga-te ca de la El sa-ti vina gandul. Daca vorbesti si nu ai timp sa te rogi, ridica-ti mintea pentru o milisecunda la El – la Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava in veci.”

„Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”

Icoana Buneivestiri
Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.

Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.

Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?
Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! (Luca 1, 31-38)

Acestea sunt cuvintele celei mai smerite Fecioare de pe fata pamantului: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul Tau!“

Spunand aceste cuvinte, Fecioara Maria si-a pus sufletul in mainile lui Dumnezeu Tatal pentru Fiul Sau si Mantuitorul nostru Iisus Hristos; marturisim aceasta pentru ca la evrei daca o fata nemaritata ramanea insarcinata, era omorata cu pietre.

Cu aceasta totala daruire a Fecioarei Maria, Preacurata Maica a Domnului, s-a pus inceput mantuirii noastre.

Despre timpul prezent si despre mintea inimii

Despre timpul prezent

Poate unii vor fi surprinsi, dar din punct de vedere fizic, timpul prezent nu exista. El poate fi reprezentat pe o axa a timpului printr-un punct (punctul neavand dimensiune), fiind doar o delimitare intre trecut si viitor. Clipa prezenta devine clipa trecuta in clipa urmatoare. Daca presupunem ca acea clipa are o durata de o milisecunda, atunci prezentul presupus (deci subiectiv) a fost de o milisecunda (fiindca a si trecut). Dar putem sa consideram clipa de o nano sau de o picosecunda… pana la zero.

Concluzie: Prezentul fizic nu exista ca timp, el este doar o limita intre trecut si viitor.

Si totusi Mircea Eliade scria: „Cum se face ca Timpul nu trece pentru sfinti, cum se face ca un sfant nu simte lucrul asta pe care-l simtim noi: ca trece Timpul. Un sfant nu traieste, ca noi, in Timp: traieste numai in prezent, nu are trecut; pentru el, Timpul nu curge ci intr-un anumit fel, neinteles, sta pe loc. Si eu tocmai asta intrebam: cum izbuteste el, sfantul, un asemenea miracol, ca sa nu mai simta timpul trecand prin el, macinandu-l, ucigandu-l cu incetul…?

Aici nu mai este vorba despre timpul fizic, cel masurabil cu ceasornicul, ci despre timpul cel duhovnicesc, despre trairea timpului lui Dumnezeu, trairea in Dumnezeu. Timpul lui Dumnezeu nu are trecut sau viitor, ci este, din punct de vedere rational, doar prezent – adica Vesnicie.

Am spus rational, adica folosindu-ne mintea logiky, cea care ne ajuta sa presupunem cate ceva, sau mai bine zis sa exprimam cate ceva dintr-o alta Lume, care are cu totul alte legi ale existentei.

Savantii incearca sa explice timpul cel fara de sfarsit al lui Dumnezeu, ca fiind unul perpendicular pe timpul nostru si totodata circular, si astfel transcendand in acel Timp, fie din viata aceasta inca traind in trup – precum sfintii – fie la trecerea din viata aceasta, se ajunge in Vesnicie. Circularitatea timpului Vesniciei ofera dinamica unei existente in deplina activitate, si nu a unei stari statice cum multi si-o imagineaza, fiindu-le teama de o „plictiseala vesnica” dupa trecerea din viata aceasta.

S-ar putea sa fie doar o speculatie stiintifica, aducand intrucatva cu Teoria relativitatii, dar este totusi mai mult decat nimic pentru omul modern (postmodern) care nu-si foloseste decat mintea cea rationala (logiky).

Despre mintea inimii

Acum sa spunem cate ceva despre mintea inimii = nous (se citeste nus). Precizam ca cele prezentate aici, trebuie privite din punct de vedere duhovnicesc si ca nu vom da definitii cu pretentie de dictionar.

Inima duhovniceasca nu este identica cu inima trupeasca, dar o cuprinde. Inima duhovniceasca este centrul existentei omului, sediul dragostei, si al Imparatiei lui Dumnezeu: “Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru” (Luca 17, 21).

Mintea nous este varful inimii duhovnicesti sau esenta sufletului, este mintea cea duhovniceasca, este mintea rugaciunii celei noetice (a rugaciunii lui Iisus spusa de inima), este mintea cea cugetatoare (la Dumnezeu). Este mintea omului launtric, a omului duhovnicesc.

Cugetul, in acceptiune duhovniceasca, nu este o lucrare a creierului, ci a mintii nous – a mintii inimii. Nestiind ca o avem, nici ca ar trebui s-o folosim si nici cum s-o folosim, este necesara mai intai un fel de „activare” a acestei minti nous, prin multa nevointa, ravna si rabdare, cu ajutorul Harului Domnului nostru Iisus Hristos si sub indrumarea Parintelui duhovnicesc.

Din scrierile Sfintilor Parinti aflam despre necesitatea parcurgerii unor etape, dificile si de durata, pentru ca omul sa poata deveni duhovnicesc (sau chiar mistic), si anume: despatimirea sau curatirea inimii, iluminarea si apoi indumnezeirea prin Har (extazul, contemplarea, rapirea).

Se poate intelege acum de ce sfintii traiesc inca de aici in Imparatia Cerurilor, ei atingand indumnezeirea cea dupa Har, fiind invredniciti, prin smerenie si prin dragoste, a se impartasi de ziua a opta, cea a Vesniciei. Atunci cand se afla in starea de rapire, trairea fiindu-le doar in timpul Prezent.

Nu vreau sa fiu inteles gresit, cum ca as fi gasit eu un raspuns unei intrebari (oarecum retorice) a lui Mircea Eliade, pentru ca oricum el si-l va fi dat. Incerc insa a-mi gasi mie-mi un raspuns si „gandesc cu glas tare”.

Bibliografie:
ProArad – Forum Ortodox;
Rugaciunea mintii in inima – IPS Ierotheos Vlachos.