CANOANELE MAICII DOMNULUI (Bogorodicina) – VINERI SEARA Glas 1

Cântarea 1-a, Irmos:

Cântare de biruinţă să cântăm lui Dumnezeu, Celui ce a făcut minunate minuni cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israil, că S-a proslăvit.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi

Cu psalmistul veniţi să batem din palme noi cre­dincioşii, şi cu un glas să lăudăm muntele cel preasfânt, uşa lui Dumnezeu cea cu adevărat neumblată şi chivotul cel dumnezeiesc al Sfinţirii celei gândite.

Bucură-te, bucuria a toată lumea; bucură-te, bine­cuvântarea neamului nostru; bucură-te, ceea ce ai cinstit cu Naşterea ta cea mai presus de toată cinstea şi fără de sămânţă, întru tot cinstită Marie, firea oamenilor cea ne­cinstită.

Slavă…

Muntele cel umbrit al lui Dumnezeu, cerul cel înalt şi desfătat, cămara cea însufleţită, raiul cel bine în­verzit şi bine înflorit, pe Fecioara şi Doamna, ca pe Năs­cătoarea de Dumnezeu să o lăudăm.

Şi acum …

Curg bunătăţile dintru tine şi pâraiele cele de-a pu­rurea curgătoare ale milostivirii, Fecioară mult lăudată, că L-ai născut pe Izvorul îndurării, din Care învredni-ceşte-mă să mă împărtăşesc şi să mă îndulcesc.

Cântarea a 3-a, Irmos:

Să se întărească inima mea întru nădejdea bunătă­ţilor Tale, Hristoase, ca neîncetat, cu cântare, laudă să strig Ţie: Nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oa­meni.

Curată, ca un scaun în chipul focului, ca un palat însufleţit, ca un serai cuvântător al Cuvântului, ai încă­put pe Dumnezeu cel neîncăput. Pentru aceea, de strâm­torarea cea din iad slobozeşte-mă şi mă mântuieşte, cea cu totul lăudată.

Ceea ce eşti izvorul milei şi noianul bunătăţii şi adâncul cel nemărginit al milostivirii, şterge-mi toate iz-vorârile greşelilor mele, milostivă Preacurată, şi părtaş al milei mă arată.

Slavă…

Greşit-am, milostiveşte-Te, Hristoase; nelegiuit-am, miluieşte-mă ca un Milostiv şi mult Îndurat şi-mi dăru­ieşte adânc de lacrimi ca să-mi spăl tina patimilor mele, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale.

Şi acum …

Deşteaptă-te, suflete trândave, scutură de la tine somnul şi greutatea lenevirii leapăd-o şi cu lacrimi fier­binţi de pocăinţă cazi la Maica Ziditorului tău, strigând: Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ajută-mi mie.

Cântarea a 4-a, Irmos:

Cu duhul văzând mai înainte întruparea Cuvântului, proorocule Avacum, ai propovăduit strigând: Când se vor apropia anii Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta; slavă puterii Tale, Doamne.

Tu eşti bucuria şi veselia a toată lumea, născând pe Hristos, veselia oamenilor. Pentru aceea, te rog pe tine, Maica lui Dumnezeu, umple de bucurie inima mea, întristarea păcatului scoţând-o.

Pâraiele patimilor inimii mele curgând, mi-au sur­pat casa, Curată; ci tu, ceea ce te-ai făcut casă preacu­rată a lui Dumnezeu, dăruieşte-mi lacrimi de umilinţă şi casă vrednică Duhului arată-mă.

Slavă…

Năstrapă şi toiag, cămară şi masă, sfeşnic cu raze de aur şi sicriu preafrumos, loc al sfinţirii, munte al lui Dumnezeu, biserică şi uşă şi pod, pe tine, Fecioară, pro­orocii mai înainte te-au vestit.

Şi acum …

Îmi opreşte cuvântul ruşinea lucrurilor mele, şi-mi stinge glasul înfruntarea sufletului meu; îmi leagă şi limba ştiinţa, şi de rugăciune mă lepăd, cu singura tă­cere strig: Stăpână, mântuieşte-mă.

Cântarea a 5-a, Irmos:

Strălucita lumină cea neapropiată arată-ne-o nouă, celor ce mânecăm la judecăţile poruncilor Tale, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeul nostru.

Ceea ce eşti milostivă, Născătoare a Cuvântului celui Milostiv, sufletul cel ce cu ticăloşie s-a întinat mi-luieşte-l, şi izbăveşte-mă de păcatul ce mă ţine şi mă ti­ranizează şi de răul obicei.

Suspinul inimii mele primeşte-l, Stăpână, şi fii mie bună părtinitoare şi apărătoare, când ticălosul meu suflet se va despărţi de trup şi către altă lume se va duce.

Slavă …

Stăpână, să-mi stai de faţă ajutătoare şi mângâie­toare la judecata cea înfricoşată şi prihănirile cele întin­se asupra mea şi pârele rupe-le ca pe un tort de păianjen.

Şi acum …

Ştiu că singur eu, mai mult decât toţi am păcătuit, şi încă păcătuiesc, dar nu mă voi depărta de la tine, prea lăudată, nici la alt mijlocitor nu voi întinde mâinile mele.

Cântarea a 6-a, Irmos:

Proorocului Iona urmând, strig: Viaţa mea slobo-zeşte-o din stricăciune, Bunule, şi mă mântuieşte, Mân­tuitorul lumii, pe mine cel ce strig: Slavă Ţie.

Acoperit-a bunătatea şi slava ta cerurile, precum este scris, şi s-a umplut de lauda ta tot pământul, Fe­cioară Prealăudată, că toate seminţiile şi limbile te feri­cesc pe tine.

Ceea ce ai născut Noianul cel mare al milei şi Adâncul bunătăţii, îndreptează-mă la limanul cel lin al pocăinţei, pe mine cel ce mă înviforăsc în noianul gân­durilor celor întinate şi al patimilor.

Slavă…

Ceea ce eşti sfeşnic mult luminător, ce străluceşte ca aurul, goneşte-mi întunericul păcatelor mele cu lu­mina sprijinirii tale, şi-mi străluceşte mie raze luminoa­se ale iertării celei desăvârşite, Curată.

Şi acum …

Să vadă scăpătaţii şi să se veselească cei săraci cu duhul, cei bogaţi în dumnezeieşti fapte bune, că Dumne­zeul tuturor a dăruit-o pe Preacurata Maica Sa, scăpare de obşte.

Sedealna:

Pe tine Fecioară, nor al Luminii celei pururea fii-toare a lui Dumnezeu, şi chivot, sfeşnic, năstrapă şi munte netăiat, mai înainte te-au numit proorocii, Doam­nă Preacurată; că dintru tine a ieşit, fără de sămânţă, în cele mai de pe urmă, Hristos Dumnezeul nostru, precum Tatăl bine a voit.

Cântarea a 7-a, Irmos:

De tinerii Tăi cei ce au fost în cuptor, Mântuito­rule, focul nu s-a atins şi nici nu i-a supărat. Atunci cei trei, ca dintr-o gură au cântat şi bine au cuvântat, grăind: Bine este cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Toată răutatea pe pământ am lucrat, eu cel fără de ştiinţă, şi nu este nici un fel de răutate pe care eu nu am lucrat, iar acum, apropiindu-mă de ieşire, mă cutremur de muncă; Maica lui Dumnezeu, ajută-mi mie şi să nu mă lepezi pe mine.

Dumnezeu cel mai înainte de veci, voind, S-a fă­cut Nou Adam din sângiurile tale cele preacurate, pe Care acum roagă-L să mă înnoiască pe mine cel înve­chit, care strig: Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi prea proslăvit.

Slavă…

Rugul cel oarecând nears a închipuit pântecele tău, cea cu totul fără prihană; că nu l-a ars nicidecum focul dumnezeirii. Pentru aceea te rog pe tine, de focul cel nestins să mă izbăveşti, ca să laud fără de tăcere măririle tale, Curată.

Şi acum …

Întru tine, Curată Născătoare de Dumnezeu, îmi pun toată nădejdea mea şi către tine scap totdeauna. Mântuieşte-mă cu solirile tale; izbăveşte-mă, cea cu to­tul fără prihană, de tulburarea ce mă ţine şi de gâlceava cumplitelor mele patimi şi primejdii.

Cântarea a 8-a, Irmos: Pe Cel de care se înfricoşează îngerii …

Mâini întinate întind şi ochii îi ridic către tine, ceea ce eşti cu dar dăruită, şi strig cu suspine: Miluieşte, Stăpână, sufletul meu; mântuieşte-mă precum voieşti, chiverniseşte-mă precum ştii, izbăveşte-mă de gheena, ca ceea ce toate le poţi.

Cea cu totul neîntinată, nu aflu nicidecum întru mine fapte ale dreptăţii, lucruri fără de lege lucrând, Cu­rată, şi suspinând mă tânguiesc ce voi face. Stăpâna tu­turor, ajutătoare fii mie, să nu mă înghită pe mine adân­cul pierzării.

Binecuvântăm pe Tatăl …

Ceea ce negrăit ai zămislit pe Ziditorul tuturor şi Dumnezeu, mântuieşte-mă din stricăciune şi din toate felurile de ispite, de hotărârea cea înfricoşată, de osânda ceea ce va să fie şi de nestinsul foc cel veşnic, ca să te slăvesc, Curată, în veci.

Şi acum …

Ceea ce eşti aproape de Dumnezeu, ca o Maică şi Fecioară, care prihană sufletească sau trupească nu ai, ci toată eşti bună şi fără de prihană, Doamnă, izbăveşte su­fletul meu cel prihănit cu tot felul de prihane şi dă-mi să merg fără de prihană din cele de aici.

Să lăudăm, bine să cuvântăm …

Pe Cel de care se înfricoşează îngerii şi toate oştile, ca pe Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L preoţi, slăviţi-L tineri, bine-L cuvântaţi popoare, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a, Irmos:

Izvorul cel de viaţă primitor şi pururea curgător, sfeşnicul cel cu totul de aur de Lumină purtător, biserica cea însufleţită, cortul cel preacurat, mai desfătat decât cerurile şi pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, cre­dincioşii să o mărim.

Primeşte-mi acum rugăciunea mea cea cu lacrimi şi-mi dă mie lăsare greşelilor celor ce am păcătuit eu ti­călosul, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată Stăpână, că pier de tot, din nemăsurata deznădăjduire.

Toată viaţa mea am cheltuit-o alergând după viaţa cea pătimaşă şi întinată şi mi-am stricat sufletul şi trupul cu patimile, şi nu am nădejde de mântuire. Ci, o, Maică Fecioară, mântuieşte-mă cu solirile tale.

Slavă…

Când oştile şi taberele puterilor celor gândite se vor clătina, când stelele vor cădea, când soarele se va întuneca şi cerul ca o carte se va strânge şi pământul se va clăti de frică, atunci tu, Curată, ajută-mi.

Şi acum …

Înălţimea tainei tale, Fecioară, a o înţelege este cu totul cu neputinţă, nu numai oamenilor, ci şi oştilor min­ţilor, că pe Dumnezeu Cel ce pe toate le-a făcut cu voi­rea dintru nefiinţă, L-ai întrupat mai presus de grăire.

sursa: aici… si aici…