„În capcana timpului” – versuri

Pr. Ştefan Negreanu:
       „Drumul îngust spre ale Tale dintru ale Tale mă alină”, strigă în vers înaripat fratele nostru Petru Nicandru. Pentru că versurile – gând şi strigăt – nu sunt altceva decât perle-răni de pe trupul sufletului, adunate şi dobândite din căderi şi de pe drumul întoarcerii Acasă, „strâmt şi cu chinuri”, care vine din „Capcana timpului”.
[…]
       Primiţi, dragi cititori, toate aceste daruri, peceţi şi semne de la Petru Nicandru, ale căderilor rătăcitoare din „ţară străină şi depărtată”, ale întoarcerii întru pocăinţă spre Acasă, ale purtării Crucii şi Calvarului personal şi ale Învierii întru „Începătorul Învierii tuturor celor adormiţi”.
(fragment din „Cuvânt înainte”)

Monahia Teofana:
       „Am citit cu bucurie versurile fratelui si pot să spun că am regăsit în ele ecoul gândurilor Maicii Benedicta, pe care le-am așezat ca motto al acestui demers.
       Poezia este, fără îndoială, prilejul de a reface pe cont propriu o experiență sufletească. Ea poate vădi fondul sufletesc al unui om, îi poate descoperi toată gama trăirilor lăuntrice. Versurile lui Petru Nicandru ilustrează acest aspect.”
(fragment din „Prefață”)


CITIȚI SAU DESCĂRCAȚI CARTEA (pdf)

pentru site-ul cărții – click aici…

Versuri extrase din volumul „În capcana timpului

Nesfârșita zare
Arad, 2016

Împărtășire

Astăzi am îmbrățișat Cerul.
Ce mic era Pământul!
Am înotat norii,
M-am întâlnit cu Luna,
Mi-am înstelat fruntea,
Am văzut Lumina:
Lumina Soarelui Dreptății.

04.08.2016

Coliba

Vedeam un munte și un vârf golaș,
Vedeam și norul de Lumină luminând,
Ce lumea-n raze-gânditoare o scălda,
Din Cer o diafană gingășie coborând.

Natura-ntreagă dănțuia înmiresmată,
Miresme minunate de nouă ori celeste,
Păduri și păsări și izvoare, ca-ntr-un cor,
Cântând cântare Celui Care Este.

Dintr-o colibă mai apoi – un pustnic a ieșit,
Curmându-mi visul pe care nu îl meritam,
Spunându-mi că aceasta-i doar arvuna,
Știind în Duh ce mult răpirea o doream.

– De vei rămâne aici cu mine în pustie,
Colibă ridicându-ți în astă vastitate,
De vei răbda mulți ani de-acum-nainte
Rugându-te și mulțumind de toate,

De-ți vei lua pe umeri grele nevoințe,
Nu vei cârti, ci vei cânta și vei slăvi:
Veni-va-n tine o tainică putere,
Iar jugu-ți de pe spate ușor va deveni.

În viața ta neliniști nu vei mai avea.
O bucurie smerită în Dragoste tu vei trăi.
Plină de Har va deveni întreaga ta ființă,
Iar norul de Lumină cu tine-n veci va fi.

23.08.2016

Scara

Urcușul spre Cer pe nouri sprijinit
Mă fascina, dar nu-l vedeam,
Lăuntric înghețat și îndărăt pășind
În loc să urc, mai mult mă scufundam.

Neghine, buruieni învârtoșate
În lanu-mi de grâu am tot plantat,
Iar treptele treizeci, ce ne-au fost date,
Niciuna, dar niciuna n-am urcat.

Nu vreau, nu vreau să plec de-aici
Fără ca urcușul să-l pornesc,
Dar am aflat că Dragostea-Lumină
Trebui-va cu silință s-o găsesc.

Cu ochi de inimă sclipirea-I să o văd,
Cu-o rază iarna din mine s-o dezghețe,
Împreună mergând pe Cale – ‘nainte să pășesc,
Urcușu’ către Cer – pe mine să mă-nvețe.

25.08.2016

Vino

Vino, lumină adevărată,
Vino, viață veșnică, taină nerostită,
Vino, comoară făr-de nume, chip neînțeles,
Vino, lumină ne-nserată și bucurie nesfârșită!

Vino, ridicare a multora căzuți,
Vino, ‘Nviere, așteptare neînșelătoare,
Vino, Cel Ce nu poți fi văzut și nici atins,
Vino, nume mult dorit și mult milostivă alinare!

Vino, bucurie veșnică, cununa mea neveștejită,
Vino, Tu, atât de mult dorit de chinuita mea viață,
Vino, suflarea, dorirea și mângâierea nesfârșită,
Vino, bucuria, slava și înmiresmata mea dulceață!

(Adaptare după Rugăciunea Sf. Simeon Noul Teolog)
27.08.2016

Primăvară

De ce nu vii la mine, Primăvară,
Să-mi înflorești din nou gândirea?
A florilor grădină milenară
Ești tu, ce-nveselești privirea!

Te caut. În iarna-mi nemiloasă
Ce-mi viscolește lugubrele trăiri,
De mult, diamantina mea crăiasă,
Te-aștept să-mi ștergi din amintiri.

O clipă am crezut că o să vii
Să-mi sorbi durerea din suflare,
Fiindcă a ta absență, vreau să știi,
Ce mult lungește-a mea iernare.

Te-am așteptat din lună-n lună
Și încă te aștept oricât ar fi,
Fiindcă rabdarea și nădejdea,
Cu ajutor de Sus, nu vor pieri.

Cândva, petale de albastre raze
Se vor deschide-ntr-o cunună,
Pe fruntea-mi cea brăzdată de-așteptare
Va fi o Primăvară cu Soare și cu Lună.

(25.09.2016)

De ce-am uitat?

Atât de multe-n viață ne-au fost folositoare,
Chiar dacă ne-au bucurat sau ne-au rănit,
Sculptate-s toate-n suflet întru memorare,
Dar vai! La multe dintre ele cheia-a ruginit.

De ce-am uitat ale copilăriei nopți de vară,
Cu cer senin si stele ce-n galaxii se adâncesc,
Cu luna ce pe luciul apei raze argintii coboară,
Cu jocuri, cântece și datini ce veacuri povestesc?

De ce-am uitat armonioasele vibrații tinerești,
Când noi iubeam tot ce există și răutate nu găseam,
Când lumea-ntreagă îți dorești s-o cucerești,
Să te avânți în ea ca într-o simfonie de balsam?

De ce uitat-am clipa, când am ajuns părinți,
Cu prea frumoase visuri, ce poate s-au plinit?
De ce uităm să mulțumim pentru atâtea biruinți,
Pe care Domnul, cu multă bogăție, ni le-a dăruit?

De ni se cere să-napoiem ce fără merit am primit,
Ne întristăm, ne revoltăm, și suferim, și nu uităm;
Sau poate da, și-atunci, deodată, ca treziți din morți,
O nouă viață cu aripi de-Nviere căpătăm, ca să zburăm.

29.09.2016

Toamna

Prin viile copilăriei mele veseli alergam,
O ceată mică de copii vioi și-mbujorați;
Cu aroma dulcelui ciorchine ne-mbătam,
Cântam și ne jucam și ne aveam ca frați.

Atât de multe coșuri de struguri străvezii
Cules-am sub soare autumnal cu blânde raze
Și încă mulți ne așteptau pe frunze ruginii,
Visând la jertfa teascului și-a noii ipostaze;

Ipostază pe care orice boabă din vie și-o dorea:
Prin jertfa ei – prefacere-n Potir a deveni.
***
De-acum, de când în toamna vieții am ajuns,
Dorința unui bob de strugure o am ca vrere;
De gingășia devenirii în inimă să fiu pătruns,
Să am curajul jertfei în Domnul, spre-Nviere.

18.10.2016

Maria Magdalena

Dis-de-dimineaţă la mormânt mergând,
Maria Magdalena piatra ridicată o găsi;
Că Domnul ar fi fost furat, presupunând,
Îngrijorată, s-anunțe pe Petru și pe Ioan, fugi.

După ce mormântul gol cei doi l-au cercetat,
Au plecat, iar ea, plângând, cu gândul la Iisus,
Părelnic, un grădinar văzu și L-a-ntrebat:
De Tu L-ai luat, spune-mi, te rog, unde L-ai pus?

Îl vedea dar nu-L recunoștea pe Cel ce-a-nviat,
Nefiind o înviere c-a lui Lazăr, în trupul de țărână,
Era de nerecunoscut cu trupul cel transfigurat,
Un trup de Înviere, nesemănând cu Rabi de la Cină.

Când El pe nume o strigă, abia atunci L-a cunoscut,
„Rabuni!” exclamă și voit-a a-L atinge, dar zisu-i-a Iisus:
„De Mine nu te-atinge, că încă la Tatăl nu M-am dus”,
Iar ea, fugind la ucenici,
„pe Domnu’ L-am văzut” le-a spus.

29.10.2016

Emoție de toamnă

Cad frunzele peste tăcerile adânci,
Acoperind tristețile ce dăinuie în mine.
Valuri de gânduri se lovesc de stânci,
Căutând cu strășnicie ființa să-mi domine.

Cobor plângând lăuntricele-mi trepte
Și-o altă inimă – a sufletului – o-ntâlnesc,
Ce Sfinte Liturghii Cerești dorește să asculte;
Cu ea, în raze de Tabor, slăvind, eu mă unesc.

De-acuma, omul din afară un aliat având,
Este Nădejdea ce din adâncuri te ridică,
Cu aripi de necreate energii zburând
Și îndrăznind, nu va mai fi muncit de frică.

5.11.2016

Ecouri de liniște
Arad, 2016

Melchisedec

Venea Avram cu-ntregul trib biruitor,
Cu luptători viteji și bogății alese.
Era al tribului smerit conducător
Oștile regilor prădalnici le-nvinsese.

Un preot, rege-al păcii, îl opri deodată
Cu pâine și cu vin și binecuvântare
Melchisedec – fără de mamă, făr-de tată
Preînchipuia o preoție veșnică, netrecătoare.

Preotul cel după rânduiala lui Melchisedec
Și nu după cea a lui Aaron și a leviților
La plinirea vremii venit-a printre noi
Ca Domn, Arhiereu și Împărat al împăraților.

13.09.2016

Ieroschimonahul și pescărușul

Într-o chilie din stânca însorită
Un venerabil isihast se nevoia;
Parcă uitat de lumea de aici
Frumoasă rucodelie-mpletea.

Un ucenic avut-a și-a plecat,
Iar el în rugăciunea-i ne-ncetată
Privea albastrul liniștit al mării
Și-un pescăruș veni la el deodată.

Avea în cioc un colț de pâine
Ce l-a adus bătrânului în dar;
Cu-adâncă mulțumită și uimire
Din ochi îl petrecu în zboru-i aviar.

A doua zi n-a mai venit la el,
Dar în a treia, un pește i-a adus.
N-avea cu ce să și-l găteasă și atunci,
Cu sare, la uscat, bătrânul și l-a pus.

Și-n fiecare zi de-atunci-nainte
Pescărușul cu-n dar îl vizita
Și nu pleca de lângă pustnic
Când antimisul pe piatră îl vedea.

Până-ntr-o zi, când din chilie
N-a mai ieșit bătrânul să-și ia darul…
Miresme negrăite în aer se simțeau,
Iar pescărușul, rămânând, îi priveghea altarul.

26.09.2016

Reverie

„Stăpâne Doamne, Tu ești milostiv
Sufletul meu te-a cunoscut”,
În lume pentru mine ai venit
Chenoză și-Nviere Te-ai făcut.

Aici ești și acum, pentru-ntreaga fire
Din Sfânt Potir Biserica-ntrupezi;
Ești și-n Treime și ai coborât și-n lume
Țărâna prin iubire s-o transfigurezi.

Fără Tine eu nu mai vreau să fiu
Ești aer, ești cer senin și ești Lumină
Ești bucurie veșnică și nerostită taină
Ești Universul Viu și-a Raiului grădină.

Prea mult am rătăcit în bezna vieții
De-acum mă țin de Tine dulcele meu Mire
Fiindcă nu vreau să Te mai pierd nicicând
Prin mila Ta aș vrea sa fiu în veci cu Tine.

9.10.2016

Întoarcere

De ce-ai plecat de lângă mine
Odor neprețuit al sufletului meu
Tu, numai Tu, îmi ești Iubire
Mi-e atât de greu, atât de greu…

Nu am știut a prețui cum se cuvine
Atâtea daruri câte am primit
Credeam că le-am agonisit prin mine,
Dar prin cercări, Tu m-ai trezit.

Am început vorbirea cu Tine-n rugăciune
Și alinare și vindecare Te-ai făcut,
Viața mi-ai schimbat printr-o minune
Lacrimi amare-n bucurie-ai prefăcut.

Dar Te-am pierdut de scurtă vreme
Și-o veșnicie mi se pare c-a trecut
Eu știu că vei veni-napoi la mine
Fiindcă Tu ierți pe vameșul căzut.

Tu-aștepți pe fiul cel rătăcitor
Să se întoarcă și să fie iarăși viu
Iubirea Ta de Tată este nesfârșită;
Eu nu mai vreau să-Ți fiu argat, ci fiu.

Căință am, dar ispășire pentru toate
Nici de-aș trăi matusalemic
pentru canoane nu ar fi de-ajuns;
Tu ești Lumina ce-l scoți din întuneric
Pe cel căzut și-ntors cu sufletul străpuns.

14.10.2016

Suferința fără vină

Din ochișorii mânzului neînțărcat
Lacrimi tăcute lin se prelingeau,
Căzuse și-un picior și-a fracturat;
Trebui-va împușcat, ne lămureau.

Ne frământau întrebări nenumărate:
De ce ființe fără vină și plăpânde
Atâta de curate și atât de delicate
Trebuie să sufere asemenea osânde?

Dar copilașii care suferă atrocități
Sau boli, războaie sau înfometări
Pentru ce păcate datorează plăți?
Și astfel siliți, ajunserăm la cugetări.

Un răspuns am primit, pe nevorbite:
Domnul armonia universală va restabili
Doar când toate păcatele lumii fi-vor ispășite,
Multe dintre ele de nevinovați copii.

Domnul răsplătește cu răsplată divină
Pe Iovii ce pentru El vor suferi nevinovați,
El fiind modelul – Suprema Suferință fără vină –
Solidaritate făcându-Se, cu cei ce cu păcatele-s legați.

20.10.2016

Cugetări
Arad, 2016-2017

Raza intrusă

Mi-am pus ochelarii de interior și am coborât
Să inspectez interstițiile dintre fotonii unei raze
Venite de curând, ce părea
Că nu luminează suficient.
Printre cristalele de gânduri iluminate
Sau umbrite de rațiune,
Am întâlnit, strălucitor și străveziu, rubinul;
El este un cuget sângeriu ce m-a atras instant
Și am aflat că îndeobște acumulează razele venite.
Raza recentă nu obținuse viză de intrare,
Nefiind parte a Luminii transcendente.
Dar, totuși, licărea și ea o lumină oarecare.
„Este o imitație periculoasă”, am auzit o voce;
O voce cu aripi aurii, ce radia dulci sentimente.
M-am oprit rugându-mă.
Vocea a-nțeles că pe Ea o rog
Și-ndată alungă raza intrusă.

14.11.2016

Masca

Socotind aprioric traversarea Lagunei
Ca pe o necesitate de nivel
Intelectual și-atât,
Cel scufundat era destul de încâlcit
În rațiunile-i algice, ca, mai apoi,
Încercând eliberarea din durere,
Pentru un timp să rămână captiv,
Dar extaziat, în mijlocul multiplelor
Informații multicolore de mărgean.
Epuizat în blocaj,
Ar fi trebuit să-și scoată masca agățată;
Oricum, oxigenul rațiunii i se terminase.
Dar n-avea puterea lepădării măștii,
În care credea.
Văzându-i disperarea,
O mână angelică i-o scoase.
Cu un ultim efort ajunse la suprafață și
Uitându-se înspre Cer,
Redeveni om.

16.11.2016

Spectral

În jocul ce mi l-a propus, El
Îmi aprindea lumini,
De care, întunericu-mi
Fățarnic folosindu-se,
Afișa nenumărate sclipiri.
Alunecând spre somnolență,
Am început să visez,
Iar în vis traversarea barierei
Devenea curcubeu, ce plutea agale
De-a lungul șiragului infinit.
Începutul era beznă, negând adevărul.
Zburând prin mărgelele spectrale,
Am atins invizibilul ultraviolet
Pe care, în sfârșit, Îl puteam vedea.
Era negația minciunii. Datorită vitezei,
Totul devenise orbitor de alb, iar eu
Nu voiam să mă mai trezesc.

18.11.2016

Copacul părăsit

Venise-o nouă primăvară,
cu verdele zâmbind în razele de soare,
iar un copac ce dormita
fusese suspectat
de-o anestezie seculară.
Avea ochi plânși,
învăluiți în lacrimi de cristal;
trei frunze aurii,
pe frunte-i rămăseseră lipite,
din visu-i autumnal.
Păsările încă nu sosiseră,
să-i mângâie cu cântul lor amarul;
însingurat, deși, între copaci trăia,
își tot plângea, îndurerat, calvarul.
Când i s-a revelat că nu e singur,
că-n Dragoste Divină viețuim, nepărăsiți,
și-a revenit, întru nădejde,
și cu flori cerești s-a-mpodobit.

19.11.2016

Suflete

Doamne, când sufletele-n lume
le trimiți, Tu știi pe ce cărări sinuoase
vor umbla și în ce trupuri
vor evolua, nu pentru că le-ai programat,
ci pentru că la Tine viitorul
nu curge, e veșnicie, și a stat.
Sufletul meu e gând și gândul zboară,
oricât aș vrea să-l stăpânesc;
sunt și-nlăuntru și-n afară,
nu sunt ce vreau și nici ce Tu ai vrea,
deși-mi doresc, nu reușesc.
O vrere am, să gravitez perpetuu în
proximitatea-Ți Trinitară, cu toți ai mei:
Să Te iubesc.

21.11.2016

Piatra netăiată

Piatra netăiată și-nflorită,
trandafir între spini,
în albastrul senin își creștea fecioria.
Adânc de virtute, printre gene de aur,
privea și-aștepta veșnicia.
Neclintită-n răbdare își plimba
printre îngeri suavul călcâi,
al țepei durere,
neștiind ce cap va zdrobi, ce noblețe
și ce splendoare aduce – și ce Înviere.
Din piatră un unghi s-a tăiat, fără
de mână, și ușa-ncuiată lăsând-o,
spre supra-cinstire;
Iar noi, înglodați de milenii,
sublimați acum de Lumină,
cu Piatra din unghi temelie,
am fost înfiați spre-o nouă Zidire.

29.11.2016

În continuare
Elenei

Ne priveam în suflet reciproc,
nu ne temeam de geruri și de foc.
Ne alintam.
Râuri de miere
și raze de iubire, prin noi
și-n noi, le-mbrățișam.
Îngerii pereche la fel se bucurau,
ca-ntr-o oglindă, jucându-se, ne imitau.
Acuma, peste ani,
ne întâlnim în rugăciune
și îngerii pereche iarăși se-ntâlnesc;
Al meu e încă exilat pe Tera,
al tău vine din Cer,
și în continuare
se iubesc.

29.11.2016

Acum știu

Străbătând spațiul unui
timp indefinit,
îmi vedeam zorii existenței,
purtat de îngerii aducători de
suflete – legănat în Întreită Dragoste.
Cerurile coborau, cu mine
și în mine,
întreaga splendoare
de dincolo de lume.
Aflam, degrabă, că eram așteptat
de încă un eu
supus gravitației.
Integrarea era denumită durere;
Încă nu știam de ce…
Acum știu.

3.01.2017

Cugetare

Distanța dintre mine și Cer
este măsurată de Cruce.
Primind viața din Viață,
am primit și Crucea;
cuiele sunt la liber.

8.01.2017

Prin nopți de visare
Arad, 2017

Iubirea mă cheamă

Cu brațele-ntinse balanță
Iubirea mă cheamă.
Ca-n soare privind, nu o văd;
mi-e noapte și ziua-n amiază,
Lumina din ochi mi-a fugit.
O lacrimă-ngenunche-n pridvor,
icoana straveche cuvinte jelește.
Pe-a cerului nor pregustare,
inima-altar așteaptă sărutul nestins.
Mirida și vinul, ale zborului piste,
potir închinat între stele arzând.
Mirul miresme așterne în vise,
fluidul angelic, al nunții veșmânt.
Mă caută-n adâncul pierzării
Candela de Lumină izvor;
inima-n Har mi se scaldă,
Iubirea mă poartă spre Sine în zbor.

18 ian. 2017

Din timp în veșnicie

Pierdut,
cu sufletul plecat departe,
alerg prin îngustimi aprinse;
ocolul, peste aștri și-napoi pe Tera,
îmi deslușește
ale undelor chemări încinse.
Năvalnice furtuni
ființa îmi rănesc,
văpaia mă topește și
la picioare-Ți curg.
Un labirint de-ntoarcere
îmi rourează, cu-al cerurilor picuri,
înveșmântarea de amurg.
Văzduhul îngână armonii de ciocârlie,
în zbor de îngeri conducând venirea
– din timp în veșnicie.

7 feb. 2017

O inimă nouă

Prin Tine călătoresc înspre Tine,
cărările nopții
în rugăciune străbat – priveghere;
aștept al luminii argint,
privesc oglinda stelară
pe-a ferestrei vedere.
Plângând, durerea toată
prin mine o simt,
bucuria întru Tine îmi crește chivot;
înăsprire vitează
cu aripi de sânge,
altar de jertfă – neardere de tot.
Metaniile-și roagă ale psalmilor boabe,
nenumărate grăunţe
în spice de rouă;
buze de laudă
prefac țărâna în Slavă,
din Cer se ivește o inimă nouă.

8 feb. 2017

Prin nopți de visare

Prin nopți de visare – în zbor,
spre metafizice zări,
plin de căință,
cu ochii uimirii privesc
mai presus de lucirea stelară,
cum îngeri, cu glasuri de raze,
Liturghie slujesc.
Cu teamă sfântă-mi tremur adâncul,
flori de jar miros a tamâie curat;
heruvic, epicleză,
în potirul vieții se-aprind
din Lumina ce pe Sine jertfire S-a dat.
Picături de sânge pe frunte-I răsar,
când durerea din mine îmi duce;
pe-al Soarelui disc
îmi doresc a fi așteptat
pentru nunta cea dulce.

10 feb. 2017

Zbor peste tot

Zbor peste tot:
între minte și inimă ființa-mi zăresc,
răscolesc prin lăuntru-mi eul străpuns;
de sus, cu-o rază de soare pe ape cobor,
oglindă mă-ntorc,
iar sufletu-mi rămâne fără răspuns.
Te caut.
Răsărituri nu văd în pădurea de gânduri,
se taie al Duhului șuvoi dintre Cer și adânc;
înspre inimă îndrept rătăcirea-risipă,
în sânge îmi scald neputința și plâng.
Un cuget deasupra de gânduri zvâcnește,
prin zenit,
cărare de Viață făptura străpunge;
inima surâs de copil înalță-nspre Tron,
prin eter,
euharistic la Tine se-ajunge.

15 feb. 2017

Paharul se umple

Prin nori, peste mare,
spre sfinte tărâmuri,
din marginea nopții, Rusalii străbat;
lăcrimarea de suflet
pe piatra în miruri scăldată,
îmi conduce ființa mai sus,
într-un spațiu curbat.
Intrarea-mi din arșiță-n fire
pârâul Cedron depășește, dintre măslini
printre veacuri cobor.
Noaptea mă strânge,
printre raze de lună privesc,
adiere de vânt subțire
străbate în piept – al visului dor.
O Voce blândă, îngenunchiată, mă-ndeamnă:
„pune-n pahar căderea-ți de-o viață!”
și-ndată, paharul se umple.
Lacrimi de sânge spre Tatăl,
durere și jertfă pe Față:
„nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!”

21 feb. 2017

Să nu îmi fi fost în zadar…

Cetatea, -n ziduri,
înconjoară mister,
străluminare în vecinătate de Har;
astăzi doresc să îmi văd,
în câmpul spectral,
întregul – ce-mi vuiește neclar.
Corabie pe valuri
mă clatin în vânt,
sunt și tare și slab în capcana de timp;
glasul umbrei
vorbește de mine, râzând,
în reci disperări mă înghimp.
Doamne, topește-mă
și întreg toarnă-mă iar,
și mă cheamă, pe valuri,
la Tine să vin!
Doamne, mi-e frică
să nu îmi fi fost în zadar…

22 feb. 2017

Picătura de plâns

Picătura de plâns mă încape
cu totul rotund întru sine;
sufletul chinuit,
între logică și ultimul cer,
din pustiire în revelație vine.
Duhul m-așteaptă
în golul de spații:
prin ne-iubirea de sine – a fi ce nu sunt.
Dorința-nspre crucea de aripi vibrează,
– lepădare din
universu-mi mărunt.
Rostirea se-ntoarce
ca-ntre oglinzi,
cuvântu-mi din Cuvânt decriptează;
sens nou, înscris în
sirul de inimi râvnit,
ce-n nevăzut se așază.

26 feb. 2017

Din vid în cuvânt

Lunecând printre taine,
pe hârtie aștern
ale timpului treceri din vid în cuvânt;
rostirea de sine
din clești evadează,
o șoaptă de înger îmi este alint.
Îmi aud al inimii glas
pe calea ce-o străbat înspre mine,
minunea pogorârii de Duh, călăuză,
îmi deschide izvorul luminii de sine.
Cu braţe întinse
spre adâncul de Sus,
mă simt purtat în eterne mistere;
din rugul de har
unde moarte nu e,
Logosul Sfânt, în fărâma-mi de suflet,
dă slovei putere.

6 mar. 2017

Cutreierând lăuntric

Cutreierând lăuntric
iscodesc a botezului făgăduită Unire.
Scrutez pustiul… de început,
liniștea venirii, și parcă,
de nicio amintire nu sunt încăput.
Tăcerea despre mine cuvinte ascunde;
căutarea prin beznă
îmi tulbură tainiţa firii.

Totuși găsesc o esență de Har
– într-un punct –
în ungherul iubirii.
Vulcan de raze, dinspre mine-nspre mine,
ca la-nceput de Lume,
punctu-mi erupe: din latență – vecie.
Viața, din nouă ceruri concentrice,
trezirea inundă,
pe-a sufletului boltă o cruce de stele răsare
și-aud ale-Nvierii acorduri
– de veșnicie.

10 mar. 2017


CITIȚI SAU DESCĂRCAȚI CARTEA (pdf)

pentru site-ul cărții – click aici…

2 comentarii la “„În capcana timpului” – versuri

  1. Minunate versuri, sublime trairi, emotionante gandurile ce ni le transmiti! Dumnezeu sa te ajute sa ne mangai in continuare sufletele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *